Add new comment

Evenimentele lunii Ianuarie si Februarie 2019

          Vrem sa incepem cu multumiri inaintea lui Dumnezeu pentru ca inceputul anului 2019 a fost unul linistit si fara evenimente neplacute.

          Luna Ianuarie, fiind o luna statica de iarna ne-a permis sa avem doar activitati clasice de interior cum ar fi: cursuri de muzica, lucru manual divers, treburi gospodaresti, invatat si studiat intens si nu in ultimul rand prepararea mancarii, in multe randuri cu produse din propria ferma, curcani mari de 20 de kg. (pozele 1-5)

          Am reusit in aceasta perioada sa mergem cu o buna parte din copii la un control oftalmologic. Deocamdata 6 dintre ei necesita ochelari, vom vedea ce va fi dupa ce vom reusi sa mergem si cu al doilea rand de copii la control. (poza 6)

          In ce priveste amenajarile, au trebuit mici modificari la holul de la intrare intrucat pe pereti era lambriu, considerat material inflamabil de cei de la Departamentul Situatiilor de Urgenta. Acum ne-am conformat si totul este conform standardelor. (pozele 7,8)

          Cu ajutorul Domnului si bunavointa prietenilor din Germania, am primit imbracaminte si incaltaminte pentru copii. Odata cu venirea caldurii vom selecta aceste haine iar de surplus vor beneficia multe familii aflate in nevoie. (pozele 9-11)

          Firma Delaco ne-a binecuvantat din nou cu o donatie de branzeturi pentru care le suntem extrem de recunoscatori! Astfel de donatii sunt ca o gura proaspata de aer pentru bugetul nostru, de aceea ne rugam ca Dumnezeu sa va rasplateasca pe toti! (poza 12)

          La mijlocul lunii Februarie, mai exact in ziua de 12, Ionut Dodita a devenit major, implinind frumoasa varsta de 18 ani! Ii dorim tot binele din lume si ne rugam ca toate deciziile pe care le va lua sa fie luate cu intelepciune si sa il conduca numai pe drumuri luminoase. (poza 13)

          Pentru ca urmatoarea luna care ne sta in fata este supranumita “Luna martisorului”, copiii nostri au inceput intens sa lucreze la acest capitol. Din mainile lor, coordonati bineinteles de un “professor” de exceptie, au iesit lucruri minunate! (pozele 14-17)

          Multumim din inima prietenilor de la Fundatia Kinder und Behindertenhilfe din Germania care ne-au venit in ajutor intr-o necesitate care apasa pe umerii nostri. Cu ajutorul lor am reusit sa sapam o noua fantana care sa alimenteze casa de copii cu apa, fantana care are o adancime de 17 m din care 6 m de apa. (poza 18)

          Nu in ultimul rand ii multumim Dinei, o tanara din Germania, care a ales ca pentru 2 saptamani sa fie alaturi de copiii si tinerii nostri pentru ai invata fel de fel de lucruri interesante care tin de latura artistica: creatii din carton, masti 3D, scenete, muzica, jocuri etc. Toti copiii au fost incantati si cu siguranta aceste 2 saptamani au fost un castig pentru ei.

          Va pretuim si va multumim tuturor pentru frumoasa colaborare!

Romanian