Evenimentele lunii Aprilie 2016

          Mijlocul primaverii, luna Aprilie, o luna din an plina de evenimente placute.

          La inceputul lunii am fost surprinsi in mod placut de un grup de copii si tineri de la Orfelinatul de stat Elena Doamna din Piatra Neamt, care ne-au facut o vizita. Copiii au avut un timp foarte placut impreuna servind un duce si jucandu-se in curte. A fost usoara acomodarea unii cu altii, pentru ca o parte dintre ei se cunoscuse deja cu ocazia altor evenimente.(1-4)

          Dupa aceasta vizita, a mai urmat una. Un grup de 3 barbati, care fac parte din organizatia Ghedeon, au venit la copii, inveselindu-i cu sucuri si fructe si nu in ultimul rand  binecuvantandu-I printr-o rugaciune pentru fiecare in parte.(5)

          O alta vizita care ne-a umplut inimile de bucurie a fost aceea a reprezentantilor "Asociatiei Ioana si copiii ingeri". Am primit o asa mare binecuvantare prin vizita lor, cum nici nu ne-am fi asteptat. Haine, jucarii, incaltari, TV, fier de calcat si nu in ultimul rand o cantitate considerabila de alimente. In aceasta perioada avem din jur de 80 de portii de mancare pe zi de pregatit, pentru ca la masa de amiaza avem si muncitorii care se ocupa de reconstructie, asa ca aceste alimente primite, ne-au scutit de o mare cheltuiala. Sumele economisite vor putea pune cateva caramizi in plus la noua constructie.(6-8)

          Si pentru ca vorba “dar din dar se face rai” credem ca este adevarata, din bunurile primite am reusit sa mai ajutam o familie care a trecut de asemenea printr-un incendiu si unei mame singure am reusit sa ii oferim un bax de pampers cu servetele si un premergator. (9-10)

          O veche prietena din Anglia, Katy Joy, dupa ce a auzit ca o mare parte din incaltarile copiilor a ars in incendiu, ne-a promis niste papuci pentru copiii. Aceasta promisiune a fost posibil sa se concretizeze abia acum in luna Aprilie si acest lucru a fost perfect, pentru ca chiar acum copiii au treacut la incaltari mai subtiri. Usor, usor, cu ajutorul lui Dumnezeu o sa reusim sa inlocuim toate bunurile pierdute.(11,12)

          O alta donatie care ne-a bucurat foarte mult si ne este extrem de utila, a fost un palet de ciment. Un adevarat ajutor in vreme de nevoie! (13)

          Lucrarile la noua constructie au inaintat incantator de bine. Lasam fotografiile sa exprime evolutia, pentru ca imaginile o fac cel mai bine. (14-19)

          La randul nostru, in urma unei invitatii, am vizitat biserica din Ciohorani, o biserica modesta, dar care si-a intins mana larg pentru noi atunci cand am fost afectati de incendiu. Credem ca toti donatorii voiosi, la vremea potrivita vor fi rasplatiti pentru ca au avut grija de orfani.(20)

          Ne-a vizitat si un prieten drag din Elvetia, Christian Sartorius, care ne-a lasat cadou o frumoasa melodie, care i-a incantat pe copii foarte mult. Tot el a vorbit cu copiii, oferindu-le sfaturi foarte pretioase. Impreuna cu Christian, am avut o intalnire si cu copiii din satul Dobreni, cu ocazia sarbatorilor care urmau sa vina: Pastele. (21-23)

          Mult asteptatul eveniment expozitie-concurs organizat de Protectia Copilului Neamt a sosit. Plini de emotie, ne-am luat exponatele de acasa si am pornit spre oras. A fost prima data pentru noi cand am participat la un eveniment de acest fel, asa ca emotiile si-au spus cuvantul. Am reusit sa asezam standul cu bine si nu dupa multe minute au venit si oficialitatile: directoarea de la Protectia Copilului Neamt, secretara judetului Neamt si un consilier judetean. Ei au vizitat toate standurile si ne-au felicitat pe toti participantii, deoarece toate exponatele aveau unicitatea lor. (24-29)

          In urma vizitelor efectuate, ei au inmanat cate o diploma si o medalie fiecarui stand in semn de multumire pentru toti participantii, iar surpriza mare pe care am avut-o a fost faptul ca unul din cele trei trofee puse in joc, a fost castigat de standul nostru. Nu va putem descrie in cuvinte bucuria pe care am simtit-o cu totii si felul in care fiecare copil pipaia trofeul si se poza cu el. A fost o experienta unica si un avant bun pentru a mai participa si cu alte ocazii la astfel de evenimente. (30-32)

          Madalin, baiatul care in luna februarie a fost “victima” unor julituri destul de urate, a vrut sa va mai amintiti inca o data de el, asa ca in aceasta luna are o poza in care este de asemenea “victima” avand mana in ghips. Jumatate de luna a stat si a privit sah-ul, nu a mai fost el cel care a jucat. (33-34)

          Primavara a adus cu ea anumite schimbari in programul zilnic, cum ar fi lucru la gradina, curatenie si dezinfectare de primavara etc. (35,36) Am reusit sa facem in aceasta luna si un dulap nou pentru incaltarile copiilor. Ei au crescut si de asemenea numarul la papuci a crescut, nemaincapand asa de multi pe un singur raft. Au trebuit redistribuiti. (37)

          Aproape de sfarsitul lunii, un reprezentant al unei comunitati de romani din Belgia ne-a vizitat aducand diferite bunuri pentru copiii. El a intocmit un raport pe care il va prezenta in Belgia in speranta ca o sa ne poata ajuta cu anumite sume sa reconstruim cele necesare.(38)

          In ultima parte a lunii am celebrat Sarbatoarea Pastelui. O noua speranta pentru noi, speranta ca asemenea Mantuitorului nostru, o sa vina o zi a invierii si pentru noi. Pregatirile pentru sarbatoare i-a mobilizat pe toti, de la mare la mic, toti s-au implicat, care la facut cozonaci, care la vopsit oua iar cei mai mici s-au relaxat si in locul celor mari. Copiii s-au bucurat in mod special si de mica vacanta pe care au avut-o. (39-42)

           La final, dorim sa va facem de cunoscut si nevoile noastre in momentul de fata: asa cum v-am instiintat si cu ocazia altor informari, materialele de constructie de orice fel ne sunt foarte utile. Chiar daca am inceput constructia, mai avem mult pana sa o vedem finalizata, de aceea o mana de ajutor cu materiale de constructie ne-ar fi foarte necesara. De asemenea am avea nevoie si de o masina de spalat. Cea pe care o avem in dotare e pe cale sa cedeze iar cele pe care le aveam de rezerva, au fost mistuite de flacari. Stim ca Dumnezeu care coordoneaza tot universul, intr-un anumit fel se va ingriji si de aceste nevoi.

          Si nu in ultimul rand va salutam din toata inima cu: Hristos a inviat!

Romanian

Add new comment